18 brazi vor fi împodobiţi anul acesta de Primărie, cu sprijinul sponsorilor.
Primăria Cluj-Napoca a început pregătirile pentru împodobirea oraşului de sărbători. Astfel, primii brazi au ajuns deja zilele acestea în centrul Clujului. Printre brazii care urmează să fie împodobiţi în perioada următoare se află şi cel instalat deja în Piaţa Unirii. În total, anul acesta vor fi îmbodobiţi 18 brazi, care sunt aduşi din zona Beliş – Răchiţele.
„Şi în acest an le-am oferit celor care doresc să acopere parte din costuri prin sponsozirarea iluminatului de sărbătoare să o facă, adjudecându-şi, în general, câte un spaţiu public, de cele mai multe ori o piaţă. Astfel toţi brazii naturali şi a cei amplasaţi de Primărie în diverse locaţii din oraş vor fi decoraţi de către sponsori. Lista finală o vom anunţa la momentul respectiv, pentru că încă mai vin propuneri”, au explicat reprezentanţii municipalităţii.